Rezultate pentru eticheta "fara autorizatie"
Înainte de începerea anului școlar, pompierii constănțeni au verificat starea tuturor unităților de învățământ din județ. Din cele 750 de clădiri destinate studiului preuniversitar, doar 70 dețin autorizație de incendiu. Restul, fie nu se supun autorizației ori nu a fost emis avizul. Directorii liceelor spun că fiecare clasă este echipată cu stingător, iar exercițiile de instruire în cazul unui incendiu se fac anual.
Decizia de demolare a Bisericii „Izvorul Tămăduirii” a împărțit constănțenii în două tabere: „Este oribil ceea ce se întâmplă aici! Sunt foarte revoltată”
O biserică ce trebuie demolată prin ordin judecătoresc împarte Constanța în două. Procesul de judecată a fost inițiat acum doi ani de Primăria orașului care a și câștigat, iar termenul legal de demolare a expirat pe 14 martie. Pe 11 mai, Biserica „Izvorul Tămăduirii” a primit o prelungire din partea municipalității iar astăzi ar fi trebuit să vină buldozerele. Într-un gest disperat, Arhiepiscopul Tomisiului, Înalt Prea Sfinția Sa, Teodosie a oficiat Sf. Liturghie chiar în lăcașul de cult. Ba mai mult, ia și amenințat pe cei care vor să o dărâme.